Un incident șocant a avut loc, marți, în parcarea magazinului Pallady din București, unde o mamă a fost rănită după ce copiii ei, în vârstă de 2 și 6 ani, au pornit accidental mașina.
UPDATE ora 14:40
Conform noilor informații obținute de GÂNDUL, se pare că mama a urcat copiii în mașină, a pornit aerul condiționat și a mers la portbagaj pentru a pune cumpărăturile.
La un moment dat, însă, copilul de 6 ani s-a dus la volan și a băgat mașina în marșarier, trecând peste mamă.
În imaginile obținute de GÂNDUL, se vede coșul de cumpărături al femeii. Acolo era parcată mașina la momentul incidentului.
UPDATE ora 14:21: Anunțul oficial al Poliției
„La data de 27 august 2024, în jurul orei 13.00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație, în parcarea unui centru comercial din sectorul 3.
Din primele informații, o femeie în vârstă de 41 de ani, în timp ce punea cumpărăturile în portbagajul autovehiculului personal, a fost accidentată de propria mașină, în împrejurări care urmează a fi stabilite.
La acel moment în autovehicul se aflau doi copii minori, în vârstă de 2, respectiv 6 ani.
Femeia a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În continuare se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului rutier”, conform unui comunicat transmis de Brigada Rutieră a Capitalei.
ȘTIRE INIȚIALĂ
Conform primelor informații obținute de reporterii GÂNDUL, femeia se afla în spatele mașinii, la portbagaj, când cei doi copii, care erau deja în vehicul, ar fi reușit să pună în mișcare mașina.
Deocamdată, nu este clar care dintre cei doi a apăsat schimbătorul, dar autovehiculul s-a deplasat brusc, surprinzând-o pe mamă între mașina familiei și alte vehicule parcate în apropiere.
Mama celor doi copii a ajuns la spital.
În urma impactului, mașina victimei și alte două autoturisme au fost avariate.
Poliția investighează circumstanțele exacte ale incidentului pentru a stabili cum a fost posibil ca mașina să fie pornită în absența unui adult la volan.